Andrei Buruiană este un profesionist cu experiență de peste 15 ani în servicii financiare și consultanță financiară, din care mai bine de 6 ani în Retail & Private Banking, respectiv 6 ani în Managementul fondurilor de investiții și pensii (conducerea strategiei comerciale și coordonarea celei de marketing și produs).
În 2008, în plină criză financiară globală, lucra deja în domeniul financiar-bancar pentru o bancă de sorginte olandeză (ABN AMRO), ulterior preluată de un grup financiar din UK (Royal Bank of Scotland), mai întâi pe partea de Business Planning & Analysis și ulterior în divizia de Private Banking.
Ulterior, a făcut pasul spre cea mai mare bancă din România (BCR), ocupându-se de oferta de produse de economisire și investiții destinată persoanelor fizice, pornind de la tranzacționarea titlurilor de stat, continuând cu produsele de asigurare și ale pieței de capital, până la soluții mai sofisticate precum platforma de instrumente financiare derivate.
Anterior experienței financiar-bancare, a lucrat ca Expert Financiar în cadrul unei companii germane de consultanță, lucrând la studii de fezabilitate și Masterplan-uri aferente proiectelor de reabilitare și modernizare ale rețelelor de energie și utilități din România.
Este o persoană entuziastă și motivată în realizarea obiectivelor de afaceri, în timp ce este un individ creativ și orientat către soluții.
Totodată este implicat în multe proiecte de comunitate, fiind membru al grupului internațional de talente Erste Group și al diferitelor comunități interne BCR (echipa de educație financiară "Școala de Bani", echipa de experți digitali etc.)
În prezent, este responsabil de strategia de vânzări a diviziei de pensii private din cadrul grupului financiar BCR și este un membru activ în programele de educație financiară ale grupului.